Scandal! Actrița Asia Argento îl acuză pe regizorul Rob Cohen că ar fi abuzat-o

Publicat: 25 ian. 2021, 13:46 Autor: Andreea Voicu Vedete

Un nou scandal la Hollywood! Actrița Asia Argento l-a acuzat pe regizorul Rob Cohen (”The Fast and the Furious”) că ar fi agresat-o sexual.

Potrivit BBC, Rob Cohen, regizor al ”The Fast and the Furious”, a fost acuzat de actrița Asia Argento că ar fi abuzat-i și ar fi obligat-o să bea ”drogul violului”. Un purtător de cuvânt al regizorului Rob Cohen declară faptul că acuzele sunt ”categoric false” și ”uluitoare”. Actrița susține faptul că agresiunea ar fi avut loc în anul 2002, în timpul unei producții de acțiune.

„La acea vreme, nu am știut ce este. M-am trezit dimineață goală, în pat”, a declarat Asia Argento pentru publicația italiană. Acuzațiile sunt incluse de actriță în autobiografia „Anatomy of a Wild Heart”, care va fi lansată în Italia pe 26 ianuarie. Pe de altă parte, regizorul a transmis un comunicat de presă prin care a mărturisit că cei doi au avut „o relație de lucru excelentă și domnul Cohen o consideră o prietenă, așa că această învinuire din 2002 este uluitoare”, potrivit sursei citate.

Actrița Jessica Simpson, viață de calvar din cauza abuzurilor

O altă vedetă care a trecut printr-o dramă este Jessica Simpson. Actrița a mărturisit că a avut o viață de calvar din cauza abuzurilor sexuale.

Actriţa Jessica Simpson a dezvăluit că a fost abuzată de fiica unor prieteni de familie încă de vârsta de şase ani, iar această traumă a împrietenit-o cu anumite vicii. ”M-am omorât cu alcool şi pastile”, spune Jessica, care recunoaşte că în 2017 a gustat din ultimul pahar.

Actrița a avut curajul să le vorbească părinţilor ei abia când avea 12 ani. Tată ei a privit în gol, dar mama a avut o replică. Ţi-am spus că se întâmpla ceva.”Nu am mai rămas niciodată în casa prietenilor părinţilor mei, dar nici nu am vorbit despre asta”, a mai povestit actriţa.

Ea a detaliat că a fost abuzată sexual de la vârsta de 6 ani, atunci când împărţea patul cu fiica unor prieteni de familie. Jessica Simpson spune în carte că a experimentat „lucruri foarte inconfortabile“. „Am vrut să le spun părinţilor. Eram victimă, dar, cumva, am nimerit prost“, a scris ea.

Sursă foto: captură video Youtube 1, 2

Publicat: 25 ian. 2021, 13:46 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×